Traian Galetaru: „Era păcat de Dumnezeu să nu fi continuat

Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala Căminului Cultural, în afara oficialităţilor, erau doar elevi, învăţători şi profesori şi parcă… un ţăran! În partea a doua a întâlnirii, tocmai acesta citise cuvântul de întâmpinare adresat oaspeţilor, de pe câteva foi ce-i tremurau în mână, de emoţie. Scriitorii timişoreni îl cunoşteau, au recţionat cu mândrie dar ponderat, în vreme ce clujenii erau puşi în faţa unui fapt cu totul ieşit din comun: un ţăran cu 6 clase primare vorbea mai bine ca „domnii”! Poate că pe acest element-surpriză mizau bănăţenii când i-au invitat pe clujeni tocmai în comuna noastră. Primul care s-a ridicat şi l-a aplaudat a fost chiar D.R.Popescu, care i-a şi cerut ţăranului nostru colaborarea la Revista Tribuna, ceea ce s-a şi petrecut. Dar, Doamne, de unde era să intuiesc, atunci, urmările de peste decenii ale întâlnirii pentru a însemna data ei? Nu am făcut-o, nu am însemnat-o… Printre cei şocaţi de alocuţiunea de un elevat intelectualism a ţăranului autodidact mă număram şi eu. Am luat legătura cu Ghiţă Bălan – Şerban (1907 – 1975) şi am aflat ceva ce m-a cutremurat, dar despre care nimeni nu-mi povestise nimic timp de trei ani de zile (de ce oare?) de când sosisem cu slujba la şcoala din localitate: Comloşul zăcea pe o comoară încă nescoasă la lumină! Istoria satului este una fascinantă, căci, păstrând cuvenitele proporţii comparaţia poate fi, totuşi, făcută: după cum poporul român este un întins arhipeleag latin într-un ocean de nelatinitate, tot aşa şi Comloşul Mare este o insulă de grai oltenesc într-o mare de bănăţeni. Şi „arhipelagul”, şi „insula” au rezistat tendinţelor milenare/seculare de asimilare! Efigiile spirituale ale localităţii sunt numeroase: poetul şi publicistul Iulian Grozescu (1839 – 1872), posibilul prieten al Eminescului şi mâna dreaptă a lui Iosif Vulcan la revista Familia în perioada budapestană a acesteia; revista Suflet Nou (1934 – 1939), la care colaborase intelectualitatea satelor şi a ţării, dar în paginile căreia se manifestase plenar, în scris, fenomenul ţăranilor scriitori specific Banatului, apreciat în vreme de Camil Petrescu şi G.Călinescu; lungul şir de personalităţi culturale, fii ai satului, cu care şi azi localitatea se mândreşte. Principala emblemă materială o constituie ducesa Mileva San Marco (1838 – 1926), căsătorită cu un duce italian din celebra familie, ambii soţi, italianul şi comloşeana, făcând parte din protipendada curţii imperiale din Viena. Iar când împăratul Franz Iosef şi-a clădit o vilă de vacanţă în staţiunea austriacă Ischl, ducele şi tânăra sa soţie i-au urmat exemplul, aşa încât şi astăzi poate fi admirată vila „San Marco” de pe tărâm austriac, dar cu destinaţia schimbată în casă pentru bătrâni. Toate acestea nu reprezintă decât esenţa cea mai pură a bogatelor tradiţii culturale ale comunei. Ţăranul scriitor Ghiţă Bălan – Şerban fusese doar „impulsul iniţial” al unui perpetuum mobile ce funcţionează şi în ziua de azi. Nu era un mare păcat de Dumnezeu să nu continuăm? Elementele de continuitate se manifestă pe multiple planuri: revistă, cărţi, medalii, plăci memoriale, diplome, încât doar editură îi lipseşte comunei pentru a fi total independenţi în entuziasta noastra activitate. Dar şi fără ea, Comloşul cel Mare din extremitatea vestică a României a redevenit, ca pe vremuri, un veritabil centru de presă. Evidenţiez doar unul din menţionatele elemente ale continuităţii. Publicaţia Suflet nou în sensul cel mai larg al termenului, a apărut in patru serii: seria I, revistă lunară (1934 – 1939, 46 de numere), seria II-a, gazetă şcolară de perete (1970 – 1989, 135 de numere), seria III-a, volum tipărit (1980, 800 exemplare tiraj) şi seria actuală, a IV-a, revistă lunară (în luna iunie vom edita numărul festiv 150), devenind, după ştiinţa noastră, cea mai longevivă publicaţie românescă din lume din mediul rural. Idealul spre care tindem, dar pe care – ca orice ideal – suntem conştienţi că nu-l vom atinge niciodată îl constituie fondatorii seriei interbelice. Şi totuşi, încercăm compensarea „epigonismului” nostru prin credinţa fanatică în demersul întreprins, sporind cantitativ moştenirea antecesorilor: actualul Suflet nou este difuzat prin mijloace proprii în 16 ţări de pe 5 continente: Europa, America de Nord, America de Sud, Australia şi Asia. Încât parafrazându-l pe Carol Quintul (1519 – 1556) regele Spaniei şi împărat romano-german credem că nu greşim dacă afirmăm că „Pe întinsul imperiu Suflet nou soarele nu apune niciodată”. Mulţumirile întregii redacţii se îndreaptă cu recunoştiinţă spre principalul sponsor, Asociaţia Agricolă „Comloşana”, condusă de inginerul agronom Gavril Balog, redactor-şef adjunct. Aceleaşi mulţumiri le merită cu prisosinţă şi lungul şir de donatori din lumea largă, români, germani şi sârbi, comloşeni ori necomloşeni. Este reconfortant umărul cald pe care-l simţim alături…

TRAIAN GALETARU